ro Festivalul «Rădăcini Tărnărene» a adus duminică, 12 iulie 2026, comunitatea din Tarna Mare împreună pentru a celebra tradițiile locale, cultura și identitatea satului.
Evenimentul s-a desfășurat în zona de agrement Tarna-Băi, fiind organizat de Primăria și Consiliul Local Tarna Mare, în colaborare cu Asociația «Rădăcini Tărnărene».
Manifestarea a început cu un moment solemn, în care s-a intonat Imnul Național și s-a oficiat slujba de Te Deum, urmată de discursurile oficialităților și mesajele adresate participanților.
La eveniment au fost prezenți deputatul PSD de Satu Mare, Mircea Govor, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca, precum și invitați din Ucraina și reprezentanți ai comunităților locale.
Festivalul «Pălincii», o premieră și o tradiție gastronomică apreciată Una dintre cele mai importante noutăți ale ediției a fost organizarea, pentru prima dată, a Festivalului «Pălincii».
Citește articolul complet pe Satu Mare Expres
Deschide articolul →