Joi, 28 mai 2026, sala de sport „Ecaterina Both” din Satu Mare a găzduit etapa județeană a concursului „Sanitarii Pricepuți”, organizat de Crucea Roșie Română – Filiala Județul Satu Mare.
La eveniment au participat 343 de elevi cu vârste între 5 și 12 ani, grupați în 38 de echipaje din mediul urban și rural, dornici să își testeze cunoștințele și abilitățile în acordarea primului ajutor.
Concursul, ajuns la ediția a 65-a, a fost organizat de Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Județul Satu Mare, și a început la ora 10:00.
Participanții au trecut prin două probe principale: una teoretică, în care și-au demonstrat cunoștințele medicale, și una practică, în care au arătat tehnici de prim ajutor, spirit de echipă și reacție rapidă în situații de urgență.
În total, au fost implicați aproximativ 60 de voluntari și arbitri din cadrul Crucii Roșii Satu Mare, asigurând buna desfășurare a evenimentului.
Citește articolul complet pe Satu Mare Expres
Deschide articolul →