Judoka Maidelines Gorguet marchează prima prezență a Satu Mare la Campionatul European de seniori

Andrei Popescu · Satu Mare Expres

Premieră pentru Satu Mare: Sportul sătmărean marchează un moment important în această săptămână: pentru prima dată, municipiul Satu Mare are un reprezentant la Campionatul European de judo seniori, competiție găzduită la Tbilisi, în Georgia.

Este vorba despre sportiva Gorguet Maidelines, legitimată la CSM Olimpia Satu Mare, care va reprezenta România la categoria -78 kg.

Mai mult, aceasta este singura reprezentantă feminină a României la această categorie, un fapt care subliniază valoarea și încrederea de care se bucură în cadrul lotului național.

Deși se află de doar doi ani în circuitul seniorilor, judoka din Satu Mare antrenată de Pelcz Attila a avut o ascensiune remarcabilă, ocupând în prezent locul 50 mondial, din aproximativ 250 de sportive.

Rezultatele recente confirmă forma bună: în 2024, a cucerit medalia de bronz la Grand Prix-ul de la Zagreb, performanță care i-a consolidat poziția în clasamentele internaționale.

Citește articolul complet pe Satu Mare Expres

Deschide articolul →