O echipă formată din patru eleve, Ioana Dragoș, Iasmina Sara Sima, Natalia Maria Botis și Selina Zaha, de la Colegiul Național „Ioan Slavici” din Satu Mare, a câștigat locul I la Concursul Național 3DUTECH 2026, una dintre cele mai importante competiții școlare din România dedicate inteligenței artificiale, imprimării 3D și roboticii.
Competiția, inclusă în Calendarul Ministerului Educației, s-a desfășurat sub tema „AI for Good – noi tehnologii pentru un viitor mai bun”. Elevii au fost provocați să dezvolte soluții inovatoare pentru probleme reale din comunitate și să demonstreze modul în care tehnologia poate fi folosită responsabil, etic și cu impact pozitiv asupra oamenilor și mediului. Finala a avut loc la Universitatea Româno-Americană din București, în cadrul Conferinței Naționale 3DUTECH 2026.
Din cele aproximativ 100 de echipe înscrise la nivel național, doar 10 au reușit să se califice în etapa finală, unde și-au prezentat proiectele în fața juriului. Fiecare echipă a avut la dispoziție 10 minute pentru prezentare, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri din partea membrilor juriului. Printre cele zece proiecte finaliste s-a numărat și „SoulLink”, realizat de echipa EngiGirls de la Colegiul Național „Ioan Slavici” Satu Mare, care a impresionat și a fost desemnat câștigătorul ediției din acest an.
Proiectul câștigător și participarea la nivel național
În finală au concurat echipe din București, Brăila, Galați, Pitești, Ploiești, Zalău, Craiova, Comănești și Satu Mare, cu proiecte precum A.R.G.U.S., BIMO, Cumulus, H.A.L.O., HYDROISLAND, Smart Rehab Grip, TechnoHistory, The Green Guardian și UpRight. Pentru performanța obținută, echipa sătmăreană a fost recompensată cu Trofeul 3DUTECH 2026, un premiu în valoare de 700 de euro, și admiterea la specializarea Informatică Managerială din cadrul Universității Româno-Americane.
Rezultatul obținut de echipa EngiGirls reprezintă o realizare deosebită pentru Colegiul Național „Ioan Slavici”, dar și pentru întregul învățământ sătmărean, confirmând nivelul ridicat de pregătire al elevilor și capacitatea acestora de a concura cu succes la nivel național în domenii de vârf precum inteligența artificială, robotica și tehnologiile digitale.
Succesul de la 3DUTECH 2026 aduce Sătmarului o nouă recunoaștere națională și demonstrează că tinerii din județ pot transforma idei inovatoare în proiecte cu impact real asupra societății.
Distribuie: Primește ziarul gratuit pe email! Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit. Abonează-te.
