Un apel la 112 a mobilizat forțe importante ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare, după ce o persoană a fost semnalată ca posibil înecată într-o baltă din localitatea Dorolț. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare, care au desfășurat operațiuni de căutare și salvare în zona indicată.
Mobilizarea a fost una amplă, fiind trimise o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, precum și o barcă de salvare pentru efectuarea căutărilor pe luciul de apă. În total, nouă cadre militare au participat la misiune, coordonată pentru identificarea și recuperarea victimei.
Intervenție rapidă și recuperare în condiții dificile
După operațiunile de căutare, pompierii au identificat și extras din apă un bărbat de sex masculin, estimat la aproximativ 44 de ani. Din păcate, la momentul recuperării, victima nu mai prezenta semne vitale, iar decesul a fost constat la fața locului.
Cercetări în curs pentru stabilirea cauzei tragediei
După finalizarea intervenției, cazul a rămas în atenția autorităților competente, care vor continua ancheta pentru a stabilit circumstanțele exacte ale producerii tragediei. Se va verifica dacă există alte elemente care să indice cauze diferite de înecul accidental.
Autoritățile vor investiga în detaliu împrejurările în care s-a produs decesul bărbatului, pentru a clarifica dacă a fost vorba despre un accident sau alte cauze. Până în prezent, cazul este considerat un tragic incident de înec.
Distribuie: Primește ziarul gratuit pe email! Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.
